Hanul Solacoglu

Cine a mers, măcar o dată, pe jos, spre capătul Căii Moşilor, a întâlnit, la numărul 134, ruina unei clădiri şi, dacă şi-a respectat propriul creştet, a traversat strada. Este ceea ce a mai rămas dintr-un imobil vechi de aproape 140 de ani, care odată era han de lux, chiar dacă nu prea ortodox.

În 1859, doi fraţi, negustori veniţi din Istanbul, ridică aici primul imobil de raport din Bucureşti. Titulatura de han a fost păstrată, deşi închirierile se făceau pe termen lung. Amalgamul de influenţe culturale a produs un imobil greu de clasat chiar şi într-un posibil curent eclectic timpuriu, însă specificul construcţiei şi vechimea acesteia scuză orice carenţă de omogenitate.

Clădirea este afectată de un incendiu în timpul celui de-al doilea război mondial, însă îşi păstrează caracterul de locuinţă până la sfârşitul anilor ‘80, când este în pericol de demolare. Odată depăşit momentul ’89, fostul han, rămas în picioare, este repopulat spontan, în acelaşi spirit de “multidisciplinaritate”, însă purtând în cârcă clase sociale mult inferioare celei care l-a construit. Noii ocupanţi par să fie de părere că timpul nu atacă suficient de repede şi se decid să-i dea o mână de ajutor, asumându-şi rolurile de gazde şi personalizând locul.